- Nimicirea închinării la idoli
- 2 Imparati 23:1 Împăratul Iosia a strâns la el pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.
- 2 Imparati 23:2 Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, prorocii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legământului, pe care o găsiseră în Casa Domnului.
- 2 Imparati 23:3 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ.
- 2 Imparati 23:4 Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rând şi celor ce păzeau pragul să scoată din Templul Domnului toate sculele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarteea şi pentru toată oştirea cerurilor şi le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel.
- 2 Imparati 23:5 A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămâie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, zodiilor şi întregii oştiri a cerurilor.
- 2 Imparati 23:6 A scos din Casa Domnului idolul Astarteei şi l-a dus afară din Ierusalim, la pârâul Chedron; l-a ars la pârâul Chedron şi l-a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului.
- 2 Imparati 23:7 A dărâmat casele sodomiţilor care erau în Casa Domnului şi unde femeile împleteau corturi pentru Astarteea.
- 2 Imparati 23:8 A adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda; a pângărit înălţimile unde ardeau preoţii tămâie, de la Gheba până la Beer-Şeba, şi a dărâmat înălţimile de la porţi, cea care era la intrarea porţii lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care era la stânga porţii cetăţii.
- 2 Imparati 23:9 Totuşi preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor.
- 2 Imparati 23:10 Împăratul a pângărit Tofetul, în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.
- 2 Imparati 23:11 A îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii pe care împăraţii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala, şi a ars în foc carele soarelui.
- 2 Imparati 23:12 Împăratul a dărâmat altarele de pe acoperişul odăii de sus a lui Ahaz, pe care le făcuseră împăraţii lui Iuda, şi altarele pe care le făcuse Manase în cele două curţi ale Casei Domnului; după ce le-a sfărâmat şi le-a luat de acolo, le-a aruncat ţărâna în pârâul Chedron.
- 2 Imparati 23:13 Împăratul a pângărit înălţimile care erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a Muntelui Pierzării, şi pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urâciunea sidonienilor, lui Chemoş, urâciunea Moabului, şi lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon.
- 2 Imparati 23:14 A sfărâmat stâlpii idoleşti şi a dărâmat astarteele, şi locul lor l-a umplut cu oase omeneşti.
- 2 Imparati 23:15 A dărâmat şi altarul de la Betel şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut-o în ţărână şi a ars idolul Astarteei.