- Efeseni 5:1 Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
- Efeseni 5:2 Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu.
- Efeseni 5:3 Curvia sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.