- Apocalipsa 12:1 În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
- Apocalipsa 12:2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.
- Apocalipsa 12:3 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
- Apocalipsa 12:4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ.Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
- Apocalipsa 12:5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
- Apocalipsa 12:6 Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
- Apocalipsa 12:7 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
- Apocalipsa 12:8 dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
- Apocalipsa 12:9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.