- Ahab şi Iosafat împotriva sirienilor
- 2 Cronici 18:1 Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit cu Ahab.
- 2 Cronici 18:2 După câţiva ani, s-a coborât la Ahab, în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad.
- 2 Cronici 18:3 Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot, în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu, ca tine, şi poporul meu, ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.”
- 2 Cronici 18:4 Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, Cuvântul Domnului.”
- 2 Cronici 18:5 Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te şi Dumnezeu îl va da în mâinile împăratului.”
- 2 Cronici 18:6 Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?”
- 2 Cronici 18:7 Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău – este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!”
- 2 Cronici 18:8 Atunci, împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”
- 2 Cronici 18:9 Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.
- 2 Cronici 18:10 Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.’”
- 2 Cronici 18:11 Şi toţi prorocii au prorocit la fel, zicând: „Suie-te la Ramot, în Galaad, căci vei avea izbândă şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
- 2 Cronici 18:12 Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie dar ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!”
- 2 Cronici 18:13 Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”
- 2 Cronici 18:14 Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă şi vor fi daţi în mâinile voastre.”
- 2 Cronici 18:15 Şi împăratul i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?”
- 2 Cronici 18:16 Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor, şi Domnul a zis: ‘Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!’”
- 2 Cronici 18:17 Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.”
- 2 Cronici 18:18 Şi Mica a zis: „Ascultaţi dar Cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.
- 2 Cronici 18:19 Şi Domnul a zis: ‘Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot, în Galaad, şi să piară acolo?’ Au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.
- 2 Cronici 18:20 Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: ‘Eu îl voi amăgi.’ Domnul i-a zis: ‘Cum?’
- 2 Cronici 18:21 ‘Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.’ Domnul a zis: ‘Îl vei amăgi şi vei izbuti; ieşi şi fă aşa.’
- 2 Cronici 18:22 Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”
- 2 Cronici 18:23 Atunci, Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”
- 2 Cronici 18:24 Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.”
- 2 Cronici 18:25 Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.
- 2 Cronici 18:26 Şi spuneţi: ‘Aşa vorbeşte împăratul: «Băgaţi pe omul acesta în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării până mă voi întoarce în pace.»’”
- 2 Cronici 18:27 Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!”
- Moartea lui Ahab
- 2 Cronici 18:28 Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot, în Galaad.
- 2 Cronici 18:29 Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele ca să mă duc la luptă, dar tu îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele şi s-au dus la luptă.
- 2 Cronici 18:30 Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai-marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”
- 2 Cronici 18:31 Când au zărit mai-marii carelor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.
- 2 Cronici 18:32 Mai-marii carelor, văzând că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el.
- 2 Cronici 18:33 Atunci, un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt rănit.”
- 2 Cronici 18:34 Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa sirienilor, până seara şi a murit pe la apusul soarelui.