- Pustiirea Ierusalimului şi venirea Fiului omului
- Matei 24:15 De aceea , când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel , aşezată în Locul Sfânt – cine citeşte să înţeleagă! –
- Matei 24:16 atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
- Matei 24:17 cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;
- Matei 24:18 şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina.
- Matei 24:19 Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
- Matei 24:20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.
- Matei 24:21 Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
- Matei 24:22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar , din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
- Matei 24:23 Atunci , dacă vă va spune cineva: ‘Iată, Hristosul este aici sau acolo!’, să nu-l credeţi.
- Matei 24:24 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi .
- Matei 24:25 Iată că v-am spus mai dinainte.
- Matei 24:26 Deci, dacă vă vor zice: ‘Iată-L în pustie’, să nu vă duceţi acolo! ‘Iată-L în odăiţe ascunse’, să nu credeţi.
- Matei 24:27 Căci , cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
- Matei 24:28 Oriunde va fi stârvul , acolo se vor aduna vulturii.
- Matei 24:28 Sau: hoit, mortăciune.
- Matei 24:29 Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.
- Matei 24:30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.
- Matei 24:31 El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
- Matei 24:32 De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.
- Matei 24:33 Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
- Matei 24:34 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
- Matei 24:35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
- Îndemn la veghere
- Matei 24:36 Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
- Matei 24:37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
- Matei 24:38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie
- Matei 24:39 şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
- Matei 24:40 Atunci , din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.
- Matei 24:41 Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată.
- Matei 24:42 Vegheaţi dar , pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
- Matei 24:43 Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
- Matei 24:44 De aceea , şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
- Matei 24:45 Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
- Matei 24:46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
- Matei 24:47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
- Matei 24:48 Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăboveşte să vină!’
- Matei 24:49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
- Matei 24:50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
- Matei 24:51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.