- Galateni 5:1 Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.
- Slobozenia creştină
- Galateni 5:2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
- Galateni 5:3 Şi mărturisesc iarăşi încă o dată oricărui om care primeşte tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea.
- Galateni 5:4 Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.
- Galateni 5:5 Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.
- Galateni 5:6 Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
- Galateni 5:7 Voi alergaţi bine: Cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr?
- Galateni 5:8 Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat.
- Galateni 5:9 Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.
- Galateni 5:10 Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el.
- Galateni 5:11 Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci, pricina de poticnire a crucii s-a dus.
- Galateni 5:12 Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!