- Evrei 9:11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
- Evrei 9:12 şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
- Evrei 9:13 Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le aduc curăţirea trupului,
- Evrei 9:14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!
- Evrei 9:15 Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
- Evrei 9:16 În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.
- Evrei 9:17 Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
- Evrei 9:18 De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.
- Evrei 9:19 Şi, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul
- Evrei 9:20 şi a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”
- Evrei 9:21 De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
- Evrei 9:22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.