- Ezechiel 18:23 Doresc Eu moartea păcătosului?”, zice Domnul Dumnezeu. „Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?
- Ezechiel 18:24 Însă, dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat, de aceea va muri în ele.
- Ezechiel 18:25 Voi ziceţi: ‘Calea Domnului nu este dreaptă!’ Ascultaţi dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?
- Ezechiel 18:26 Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.
- Ezechiel 18:27 Dar, dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este drept şi bine, îşi va păstra sufletul viu.
- Ezechiel 18:28 Pentru că îşi deschide ochii şi se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârşit, va trăi şi nu va muri.
- Ezechiel 18:29 Casa lui Israel zice: ‘Calea Domnului nu este dreaptă!’ Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?
- Ezechiel 18:30 De aceea vă voi judeca, pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel”, zice Domnul Dumnezeu. „Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire!
- Ezechiel 18:31 Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou! Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?
- Ezechiel 18:32 Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare”, zice Domnul Dumnezeu. „Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi!”