- Isaac în ţara filistenilor. Legământul cu Abimelec
- Geneza 26:1 În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
- Geneza 26:2 Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.
- Geneza 26:3 Locuieşte ca străin în ţara aceasta. Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.
- Geneza 26:4 Îţi voi înmulţi sămânţa ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată
- Geneza 26:5 pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”
- Geneza 26:6 Astfel, Isaac a rămas la Gherar.
- Geneza 26:7 Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
- Geneza 26:8 Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.
- Geneza 26:9 Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevastă-ta. Cum ai putut zice: ‘E soră-mea’?” Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.”
- Geneza 26:10 Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevastă-ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.”
- Geneza 26:11 Atunci, Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”
- Averea lui Isaac şi certurile
- Geneza 26:12 Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela, căci Domnul l-a binecuvântat.
- Geneza 26:13 Astfel, omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.
- Geneza 26:14 Avea cirezi de vite şi turme de oi şi un mare număr de robi, de aceea filistenii îl pizmuiau.
- Geneza 26:15 Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său pe vremea tatălui său Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână.
- Geneza 26:16 Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.”
- Geneza 26:17 Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa.
- Geneza 26:18 Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său Avraam şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam, şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său.
- Geneza 26:19 Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.
- Geneza 26:20 Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el.
- Geneza 26:20 Adică: Ceartă.
- Geneza 26:21 Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna.
- Geneza 26:21 Adică: Gâlceavă.
- Geneza 26:22 Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat, şi a numit-o Rehobot, „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară”.
- Geneza 26:22 Adică: Lărgime.
- Geneza 26:23 De acolo s-a suit la Beer-Şeba.
- Geneza 26:24 Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa din pricina robului Meu Avraam.”
- Geneza 26:25 Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.
- Geneza 26:26 Abimelec a venit din Gherar la el cu prietenul său Ahuzat şi cu Picol, căpetenia oştirii lui.
- Geneza 26:27 Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine voi, care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?”
- Geneza 26:28 Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: ‘Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!
- Geneza 26:29 Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvântat de Domnul.’”
- Geneza 26:30 Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
- Geneza 26:31 S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.
- Geneza 26:32 În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!”
- Geneza 26:33 Şi el a numit-o Şiba. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi.
- Geneza 26:33 Adică: Jurământ.
- Întâia căsătorie a lui Esau
- Geneza 26:34 La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon.
- Geneza 26:35 Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.