- Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
- Luca 3:1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
- Luca 3:2 şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
- Luca 3:3 Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
- Luca 3:4 după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
- Luca 3:5 Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
- Luca 3:6 Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’”
- Luca 3:7 Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
- Luca 3:8 Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
- Luca 3:9 Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat şi aruncat în foc.”
- Luca 3:10 Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
- Luca 3:11 Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.”
- Luca 3:12 Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?”
- Luca 3:13 El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.”
- Luca 3:14 Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”
- Luca 3:15 Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu cumva este el Hristosul,
- Luca 3:16 Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
- Luca 3:17 Acela are lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire şi Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
- Închiderea lui Ioan
- Luca 3:18 Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia şi-i dădea încă multe alte îndemnuri.
- Luca 3:19 Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe care le făcuse,
- Luca 3:20 a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
- Botezul lui Isus
- Luca 3:21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
- Luca 3:22 şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”