- Daniel 10:12 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
- Daniel 10:13 Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.
- Daniel 10:14 Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
- Daniel 10:15 Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut.
- Daniel 10:16 Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere!
- Daniel 10:17 Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!”
- Daniel 10:18 Atunci, cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit.
- Daniel 10:19 Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.”
- Daniel 10:20 El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!