- Isus vindecă pe un îndrăcit în Capernaum
- Marcu 1:21 S-au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă şi a început să înveţe pe norod.
- Marcu 1:22 Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui, căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.
- Marcu 1:23 În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige:
- Marcu 1:24 „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfântul lui Dumnezeu!”
- Marcu 1:25 Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi din omul acesta!”
- Marcu 1:26 Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare.
- Marcu 1:27 Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”
- Marcu 1:28 Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
- Tămăduirea soacrei lui Petru
- Marcu 1:29 După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei.
- Marcu 1:30 Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri. Şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.
- Marcu 1:31 El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o şi au lăsat-o frigurile. Apoi, ea a început să le slujească.
- Tămăduirea altor bolnavi
- Marcu 1:32 Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.
- Marcu 1:33 Şi toată cetatea era adunată la uşă.
- Marcu 1:34 El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulţi draci şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau.
- Marcu 1:35 A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.
- Marcu 1:36 Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute.
- Marcu 1:37 Şi, când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.”
- Marcu 1:38 El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am ieşit.”
- Marcu 1:39 Şi s-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galileea, şi scotea dracii.