- Ieremia 14:15 De aceea aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care, măcar că nu i-am trimis Eu, prorocesc totuşi în Numele Meu şi zic: ‘Nu va fi nici sabie, nici foamete în ţara aceasta’: ‘Prorocii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete!
- Ieremia 14:16 Iar aceia cărora le prorocesc ei vor fi întinşi pe uliţele Ierusalimului de foamete şi sabie; nu va avea cine să-i îngroape, nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel răutatea lor asupra lor.’
- Ieremia 14:17 Spune-le lucrul acesta: ‘Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare.
- Ieremia 14:18 Dacă ies la câmp, dau peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe sleite de foamete; chiar şi prorocul şi preotul cutreieră ţara, fără să ştie unde merg.’”
- Ieremia 14:19 Ai lepădat Tu de tot pe Iuda şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul? Pentru ce ne loveşti aşa, că nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam nădejde de pace, şi nu vine nimic bun; aşteptam o vreme de vindecare, şi nu-i decât groază!
- Ieremia 14:20 Doamne, ne recunoaştem răutatea noastră şi nelegiuirea părinţilor noştri, căci am păcătuit împotriva Ta.
- Ieremia 14:21 Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!
- Ieremia 14:22 Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri!
- Ieremia 15:1 Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!
- Ieremia 15:2 Şi dacă-ţi vor zice: ‘Unde să ne ducem?’ să le răspunzi: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «La moarte, cei sortiţi la moarte; la sabie, cei sortiţi sabiei; la foamete, cei sortiţi foametei; la robie, cei sortiţi robiei!»’
- Ieremia 15:3 Căci voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri”, zice Domnul: „sabia ca să-i ucidă, câinii ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului ca să-i mănânce şi să-i nimicească.
- Ieremia 15:4 Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.
- Ieremia 15:5 Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?
- Ieremia 15:6 M-ai părăsit”, zice Domnul, „ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă.
- Ieremia 15:7 Îi vântur cu lopata la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.
- Ieremia 15:8 Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului, aduc un pustiitor ziua-n amiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul şi groaza.
- Ieremia 15:9 Cea care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămân, îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmaşilor lor”, zice Domnul.
- Ieremia 15:10 Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!
- Ieremia 15:11 Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaş să te roage la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz!
- Ieremia 15:12 Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte şi arama?
- Ieremia 15:13 Averile şi comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ţinutul tău.
- Ieremia 15:14 Te voi duce rob la vrăjmaşul tău, într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci focul mâniei Mele s-a aprins şi arde peste voi!”
- Ieremia 15:15 Tu ştii tot, Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta!
- Ieremia 15:16 Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!
- Ieremia 15:17 N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseşi de mânie.
- Ieremia 15:18 Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă?
- Ieremia 15:19 De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!
- Ieremia 15:20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc”, zice Domnul.
- Ieremia 15:21 „Te voi izbăvi din mâna celor răi şi te voi scăpa din mâna asupritorilor.”