- Iosif tâlcuieşte visele în temniţă
- Geneza 40:1 După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.
- Geneza 40:2 Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor.
- Geneza 40:3 Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.
- Geneza 40:4 Căpetenia străjerilor i-a pus sub supravegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei, şi au stat mai multă vreme în temniţă.
- Geneza 40:5 Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.
- Geneza 40:6 Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei şi i-a văzut trişti.
- Geneza 40:7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?”
- Geneza 40:8 Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.”
- Geneza 40:9 Mai-marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă.
- Geneza 40:10 Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi.
- Geneza 40:11 Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon şi am pus paharul în mâna lui Faraon.”
- Geneza 40:12 Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului. Cele trei mlădiţe sunt trei zile.
- Geneza 40:13 Peste trei zile, Faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui Faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.
- Geneza 40:14 Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon şi scoate-mă din casa aceasta.
- Geneza 40:15 Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”
- Geneza 40:16 Mai-marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.
- Geneza 40:17 În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon – prăjituri coapte în cuptor – şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot, pe capul meu.”
- Geneza 40:18 Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i tălmăcirea. Cele trei coşuri sunt trei zile.
- Geneza 40:19 Peste trei zile, Faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.”
- Geneza 40:20 A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi şi a scos afară din temniţă pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:
- Geneza 40:21 pe mai-marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui Faraon,
- Geneza 40:22 iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.
- Geneza 40:23 Mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.
- Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon
- Geneza 41:1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).
- Geneza 41:2 Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
- Geneza 41:3 După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele, pe marginea râului.
- Geneza 41:4 Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit.
- Geneza 41:5 A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai.
- Geneza 41:6 Şi după ele au răsărit alte şapte spice, slabe şi arse de vântul de răsărit.
- Geneza 41:7 Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Iată visul.
- Geneza 41:8 Dimineaţa, Faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.
- Geneza 41:9 Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea.
- Geneza 41:10 Faraon se mâniase pe slujitorii lui şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai-marele pitarilor.
- Geneza 41:11 Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte, şi anume fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
- Geneza 41:12 Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
- Geneza 41:13 Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.”
- Geneza 41:14 Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la Faraon.
- Geneza 41:15 Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.”
- Geneza 41:16 Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”
- Geneza 41:17 Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.
- Geneza 41:18 Şi deodată, şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
- Geneza 41:19 După ele, s-au suit alte şapte vaci slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului.
- Geneza 41:20 Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase.
- Geneza 41:21 Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat.
- Geneza 41:22 Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai.
- Geneza 41:23 Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
- Geneza 41:24 Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
- Geneza 41:25 Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.
- Geneza 41:26 Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
- Geneza 41:27 Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani, şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
- Geneza 41:28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă.
- Geneza 41:29 Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
- Geneza 41:30 După ei, vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.
- Geneza 41:31 Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.
- Geneza 41:32 Cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
- Geneza 41:33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.
- Geneza 41:34 Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.
- Geneza 41:35 Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească.
- Geneza 41:36 Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.”