- Arătarea la Marea Tiberiadei
- Ioan 21:1 După aceea, Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat:
- Ioan 21:2 Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună.
- Ioan 21:3 Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi s-au suit într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.
- Ioan 21:4 Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
- Ioan 21:5 „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu.”
- Ioan 21:6 El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corabiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.
- Ioan 21:7 Atunci, ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
- Ioan 21:8 Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm, decât ca la două sute de coţi.
- Ioan 21:9 Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
- Ioan 21:10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.”