- Eclesiastul 7:10 Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
- Eclesiastul 7:11 Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
- Eclesiastul 7:12 Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
- Eclesiastul 7:13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu! Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
- Eclesiastul 7:14 În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
- Eclesiastul 7:15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
- Eclesiastul 7:16 Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept. Pentru ce să te pierzi singur?
- Eclesiastul 7:17 Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
- Eclesiastul 7:18 Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână, căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea.