- IEREMIA
- Ieremia 1:1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin.
- Ieremia 1:2 Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,
- Ieremia 1:3 şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.
- Ieremia 1:4 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ieremia 1:5 „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoşteam şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”
- Ieremia 1:6 Eu am răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”
- Ieremia 1:7 Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: ‘Sunt un copil’, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
- Ieremia 1:8 Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap”, zice Domnul.
- Ieremia 1:9 Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
- Ieremia 1:10 Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.”
- Ieremia 1:11 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.”
- Ieremia 1:12 Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut, căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”
- Ieremia 1:13 Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.”
- Ieremia 1:14 Şi Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.