- Deuteronomul 31:14 Domnul a zis lui Moise: „Iată că se apropie clipa când vei muri. Cheamă pe Iosua şi înfăţişaţi-vă în cortul întâlnirii. Eu îi voi da poruncile Mele.” Moise şi Iosua s-au dus şi s-au înfăţişat în cortul întâlnirii.
- Deuteronomul 31:15 Şi Domnul S-a arătat în cort, într-un stâlp de nor: şi stâlpul de nor s-a oprit la uşa cortului.
- Deuteronomul 31:16 Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi şi va călca legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el.
- Deuteronomul 31:17 În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri şi atunci va zice: ‘Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?’
- Deuteronomul 31:18 Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei.
- Deuteronomul 31:19 Acum, scrieţi-vă cântarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.
- Deuteronomul 31:20 Căci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mânca, se va sătura şi se va îngrăşa, apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legământul Meu.
- Deuteronomul 31:21 Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da.”