- Efeseni 5:21 Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.
- Efeseni 5:22 Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului,
- Efeseni 5:23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
- Efeseni 5:24 Şi, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
- Efeseni 5:25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,
- Efeseni 5:26 ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
- Efeseni 5:27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
- Efeseni 5:28 Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
- Efeseni 5:29 Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
- Efeseni 5:30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
- Efeseni 5:31 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.”
- Efeseni 5:32 Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică).
- Efeseni 5:33 Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.
- Efeseni 6:1 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
- Efeseni 6:2 „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –
- Efeseni 6:3 „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”
- Efeseni 6:4 Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.