- Amos 8:1 Domnul Dumnezeu mi-a trimis următoarea vedenie. Iată, era un coş cu poame coapte.
- Amos 8:2 El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coş cu poame coapte.” Şi Domnul mi-a zis: „A venit sfârşitul poporului Meu Israel; nu-l mai pot ierta!
- Amos 8:3 În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete”, zice Domnul Dumnezeu. „Pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte.”
- Amos 8:4 Ascultaţi lucrul acesta, voi, care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!
- Amos 8:5 Voi, care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul şi să strâmbăm cumpăna ca să înşelăm?
- Amos 8:6 Apoi, vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte şi vom vinde codina în loc de grâu.”
- Amos 8:7 Domnul a jurat pe slava lui Iacov: „Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor!
- Amos 8:8 Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei? Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi coborându-se iarăşi ca râul Egiptului?
- Amos 8:9 În ziua aceea”, zice Domnul Dumnezeu, „voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua-n amiaza mare.
- Amos 8:10 Vă voi preface sărbătorile în jale şi toate cântările, în bociri pentru morţi; voi acoperi toate coapsele cu saci şi voi face toate capetele pleşuve; voi arunca ţara într-o jale ca pentru un singur fiu şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.
- Amos 8:11 Iată, vin zile”, zice Domnul Dumnezeu, „când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.