01 Când visele întârzie să se împlinească

Geneza 37:1 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.

Geneza 37:2 Iată istoria lui Iacov:Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.

Geneza 37:3 Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe, şi i-a făcut o haină pestriţă.

Geneza 37:3 Sau: o haină lungă, cu mâneci.

Geneza 37:4 Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.

Geneza 37:5 Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.

Geneza 37:6 El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!

Geneza 37:7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare, iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”

Geneza 37:8 Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui.

Geneza 37:9 Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”

Geneza 37:10 L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”

Geneza 37:11 Fraţii săi au început să-l pizmuiască, dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.

Geneza 37:12 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.

Geneza 37:13 Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el.

Geneza 37:14 Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din Valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.

Geneza 37:15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?”

Geneza 37:16 „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif. „Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”

Geneza 37:17 Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: ‘Haidem la Dotan.’” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.

Geneza 37:18 Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.

Geneza 37:19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise!

Geneza 37:20 Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”

Geneza 37:21 Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”

Geneza 37:22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge, ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.

Geneza 37:23 Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el.

Geneza 37:24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.

Geneza 37:25 Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt.

Geneza 37:26 Atunci, Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?

Geneza 37:27 Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.

Geneza 37:28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Geneza 37:29 Ruben s-a întors la groapă şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,

Geneza 37:30 s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”

Geneza 37:31 Ei au luat atunci haina lui Iosif şi, junghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge.

Geneza 37:32 Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”

Geneza 37:33 Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”

Geneza 37:34 Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său.

Geneza 37:35 Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său.

Geneza 37:36 Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Geneza 38:1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.

Geneza 38:2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui canaanit, numit Şua. A luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea.

Geneza 38:3 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.

Geneza 38:4 A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.

Geneza 38:5 A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib când a născut ea.

Geneza 38:6 Iuda a luat întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar.

Geneza 38:7 Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, şi Domnul l-a omorât.

Geneza 38:8 Atunci, Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.”

Geneza 38:9 Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.

Geneza 38:10 Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.

Geneza 38:11 Atunci, Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.

Geneza 38:12 Au trecut multe zile şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul.

Geneza 38:13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.”

Geneza 38:14 Atunci, ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.

Geneza 38:15 Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.

Geneza 38:16 S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noră-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”

Geneza 38:17 El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?”

Geneza 38:18 El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea şi ea a rămas însărcinată de la el.

Geneza 38:19 Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă.

Geneza 38:20 Iuda a trimis iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.

Geneza 38:21 A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici, la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.”

Geneza 38:22 Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o şi chiar oamenii de acolo au zis: ‘N-a fost nicio curvă aici.’”

Geneza 38:23 Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta, şi n-ai găsit-o.”

Geneza 38:24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, noră-ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară ca să fie arsă.”

Geneza 38:25 După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela ale cui sunt lucrurile acestea am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, ale cui sunt inelul acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.”

Geneza 38:26 Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.

Geneza 38:27 Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

Geneza 38:28 Şi, în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.”

Geneza 38:29 Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit frate-său. Atunci, moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ (Spărtură).

Geneza 38:30 În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu).

Geneza 39:1 Iosif a fost dus în Egipt, şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo.

Geneza 39:2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul.

Geneza 39:3 Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.

Geneza 39:4 Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai-mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea.

Geneza 39:5 De îndată ce Potifar l-a pus mai-mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului din pricina lui Iosif, şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el: fie acasă, fie la câmp.

Geneza 39:6 Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.

Geneza 39:7 După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!”

Geneza 39:8 El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are.

Geneza 39:9 El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”

Geneza 39:10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreune cu ea.

Geneza 39:11 Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei,

Geneza 39:12 ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă.

Geneza 39:13 Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară,

Geneza 39:14 a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.

Geneza 39:15 Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”

Geneza 39:16 Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.

Geneza 39:17 Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu pe care ni l-ai adus a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.

Geneza 39:18 Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”

Geneza 39:19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.

Geneza 39:20 A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă, în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului, şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.

Geneza 39:21 Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai-marelui temniţei.

Geneza 39:22 Şi mai-marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.

Geneza 39:23 Mai-marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

Geneza 40:1 După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.

Geneza 40:2 Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor.

Geneza 40:3 Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.

Geneza 40:4 Căpetenia străjerilor i-a pus sub supravegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei, şi au stat mai multă vreme în temniţă.

Geneza 40:5 Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.

Geneza 40:6 Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei şi i-a văzut trişti.

Geneza 40:7 Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?”

Geneza 40:8 Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.”

Geneza 40:9 Mai-marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viţă.

Geneza 40:10 Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinele au făcut struguri copţi.

Geneza 40:11 Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon şi am pus paharul în mâna lui Faraon.”

Geneza 40:12 Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului. Cele trei mlădiţe sunt trei zile.

Geneza 40:13 Peste trei zile, Faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui Faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.

Geneza 40:14 Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon şi scoate-mă din casa aceasta.

Geneza 40:15 Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”

Geneza 40:16 Mai-marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.

Geneza 40:17 În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon – prăjituri coapte în cuptor – şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot, pe capul meu.”

Geneza 40:18 Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i tălmăcirea. Cele trei coşuri sunt trei zile.

Geneza 40:19 Peste trei zile, Faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.”

Geneza 40:20 A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi şi a scos afară din temniţă pe mai-marele paharnicilor şi pe mai-marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:

Geneza 40:21 pe mai-marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui Faraon,

Geneza 40:22 iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

Geneza 40:23 Mai-marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.

Geneza 41:1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil).

Geneza 41:2 Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.

Geneza 41:3 După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele, pe marginea râului.

Geneza 41:4 Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit.

Geneza 41:5 A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai.

Geneza 41:6 Şi după ele au răsărit alte şapte spice, slabe şi arse de vântul de răsărit.

Geneza 41:7 Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Iată visul.

Geneza 41:8 Dimineaţa, Faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui Faraon.

Geneza 41:9 Atunci, mai-marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea.

Geneza 41:10 Faraon se mâniase pe slujitorii lui şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai-marele pitarilor.

Geneza 41:11 Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte, şi anume fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.

Geneza 41:12 Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.

Geneza 41:13 Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine, Faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai-marele pitarilor l-a spânzurat.”

Geneza 41:14 Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la Faraon.

Geneza 41:15 Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.”

Geneza 41:16 Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!”

Geneza 41:17 Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului.

Geneza 41:18 Şi deodată, şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.

Geneza 41:19 După ele, s-au suit alte şapte vaci slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului.

Geneza 41:20 Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase.

Geneza 41:21 Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat.

Geneza 41:22 Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai.

Geneza 41:23 Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.

Geneza 41:24 Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”

Geneza 41:25 Iosif a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.

Geneza 41:26 Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.

Geneza 41:27 Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani, şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.

Geneza 41:28 Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon ce are să facă.

Geneza 41:29 Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.

Geneza 41:30 După ei, vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.

Geneza 41:31 Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.

Geneza 41:32 Cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.

Geneza 41:33 Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.

Geneza 41:34 Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.

Geneza 41:35 Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească.

Geneza 41:36 Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.”

Geneza 41:37 Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui.

Geneza 41:38 Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”

Geneza 41:39 Şi Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine.

Geneza 41:40 Te pun mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”

Geneza 41:41 Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”

Geneza 41:42 Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât.

Geneza 41:43 L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.

Geneza 41:44 Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată ţara Egiptului.”

Geneza 41:45 Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.

Geneza 41:46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.

Geneza 41:47 În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug.

Geneza 41:48 Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul de primprejur.

Geneza 41:49 Iosif a strâns grâu ca nisipul mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.

Geneza 41:50 Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.

Geneza 41:51 Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”.

Geneza 41:52 Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Geneza 41:53 Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului au trecut

Geneza 41:54 şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toate ţările era foamete, dar în toată ţara Egiptului era pâine.

Geneza 41:55 Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.”

Geneza 41:56 Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.

Geneza 41:57 Şi din toate ţările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate ţările era foamete mare.

Geneza 42:1 Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?”

Geneza 42:2 Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.”

Geneza 42:3 Zece fraţi ai lui Iosif s-au coborât în Egipt ca să cumpere grâu.

Geneza 42:4 Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire.

Geneza 42:5 Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru, căci în Canaan era foamete.

Geneza 42:6 Iosif era mai-mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.

Geneza 42:7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut, dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde.”

Geneza 42:8 Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.

Geneza 42:9 Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”

Geneza 42:10 Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu, robii tăi au venit să cumpere hrană.

Geneza 42:11 Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.”

Geneza 42:12 El le-a zis: „Ba nu, aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”

Geneza 42:13 Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi, iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.”

Geneza 42:14 Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteţi iscoade.

Geneza 42:15 Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!

Geneza 42:16 Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru, iar voi rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sunteţi nişte iscoade.”

Geneza 42:17 Şi i-a aruncat pe toţi trei zile în temniţă.

Geneza 42:18 A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!

Geneza 42:19 Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră, iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile

Geneza 42:20 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut.

Geneza 42:21 Ei au zis atunci unul către altul: „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru, căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.”

Geneza 42:22 Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.”

Geneza 42:23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.

Geneza 42:24 Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit, apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.

Geneza 42:25 Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut.

Geneza 42:26 Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat.

Geneza 42:27 Unul dintre ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au rămas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului

Geneza 42:28 şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima şi au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?”

Geneza 42:29 S-au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:

Geneza 42:30 „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade.

Geneza 42:31 Noi i-am spus: ‘Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade.

Geneza 42:32 Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.’

Geneza 42:33 Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: ‘Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi

Geneza 42:34 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.’”

Geneza 42:35 Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut.

Geneza 42:36 Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!”

Geneza 42:37 Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi.”

Geneza 42:38 Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor.”

Geneza 43:1 Foametea bântuia greu în ţară.

Concurs

Contact