- Spaima fraţilor lui Iosif
- Geneza 44:1 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde sacii oamenilor acestora cât vor putea să ducă şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
- Geneza 44:2 Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grâului lui.” Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
- Geneza 44:3 Dimineaţa, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
- Geneza 44:4 Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, să le spui: ‘Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău?
- Geneza 44:5 De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel.’”
- Geneza 44:6 Economul i-a ajuns şi le-a spus aceste cuvinte.
- Geneza 44:7 Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă!
- Geneza 44:8 Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri. Cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
- Geneza 44:9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!”
- Geneza 44:10 El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu, iar voi veţi fi nevinovaţi.”
- Geneza 44:11 Îndată, şi-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul.
- Geneza 44:12 Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr, şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
- Geneza 44:13 Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate.
- Geneza 44:14 Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif pe când era el încă acolo şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
- Geneza 44:15 Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?”
- Geneza 44:16 Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.”
- Geneza 44:17 Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu, dar voi suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”