- Faptele apostolilor 4:7 Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
- Faptele apostolilor 4:8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
- Faptele apostolilor 4:9 Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
- Faptele apostolilor 4:10 s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
- Faptele apostolilor 4:11 El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.
- Faptele apostolilor 4:12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”