- 1 Imparati 16:1 Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa:
- 1 Imparati 16:2 „Eu te-am ridicat din ţărână şi te-am pus mai-mare peste poporul Meu Israel; dar, pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam şi ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentru ca să Mă mânii prin păcatele lor,
- 1 Imparati 16:3 iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
- 1 Imparati 16:4 Cine va muri în cetate din casa lui Baeşa va fi mâncat de câini şi cine va muri pe câmp dintr-ai lui va fi mâncat de păsările cerului.”
- 1 Imparati 16:5 Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- 1 Imparati 16:6 Baeşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Tirţa. Şi în locul lui a domnit fiul său Ela.
- 1 Imparati 16:7 Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa şi împotriva casei lui, pe de o parte, pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui şi ajungând ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta, pentru că lovise casa lui Ieroboam.
- Domnia lui Ela
- 1 Imparati 16:8 În al douăzeci şi şaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeşa. El a domnit peste Israel la Tirţa. A domnit doi ani.
- 1 Imparati 16:9 Slujitorul său Zimri, care era mai-mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa chefuind şi îmbătându-se în casa lui Arţa, căpetenia casei împăratului la Tirţa.
- 1 Imparati 16:10 Zimri a intrat, l-a lovit şi l-a ucis în al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Şi a domnit el în locul lui.
- 1 Imparati 16:11 Când s-a făcut împărat şi a şezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeşa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui, nici rudă, nici prieten.
- 1 Imparati 16:12 Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin prorocul Iehu,
- 1 Imparati 16:13 din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşise Baeşa şi fiul său Ela şi în care târâseră şi pe Israel, mâniind, prin idolii lor, pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
- 1 Imparati 16:14 Celelalte fapte ale lui Ela şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- Zimri
- 1 Imparati 16:15 În al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit şapte zile la Tirţa.Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului, care era al filistenilor.
- 1 Imparati 16:16 Şi poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit şi chiar a ucis pe împărat!” Şi în ziua aceea, tot Israelul a pus în tabără ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oştirii.
- 1 Imparati 16:17 Omri şi tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton şi au împresurat Tirţa.
- 1 Imparati 16:18 Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el
- 1 Imparati 16:19 din pricina păcatelor pe care le săvârşise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele pe care le făcuse Ieroboam şi făcând şi pe Israel să păcătuiască.
- 1 Imparati 16:20 Celelalte fapte ale lui Zimri şi uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- 1 Imparati 16:21 Atunci, poporul lui Israel s-a dezbinat în două părţi: jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi jumătate era pentru Omri.
- 1 Imparati 16:22 Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi Omri a domnit.
- Domnia lui Omri
- 1 Imparati 16:23 În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa,
- 1 Imparati 16:24 a cumpărat de la Şemer muntele Samariei cu doi talanţi de argint, a întărit muntele şi a pus cetăţii pe care a zidit-o numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui.
- 1 Imparati 16:25 Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a lucrat mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
- 1 Imparati 16:26 A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
- 1 Imparati 16:27 Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- 1 Imparati 16:28 Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahab.
- Ahab şi Izabela
- 1 Imparati 16:29 Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci şi optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci şi doi de ani peste Israel la Samaria.
- 1 Imparati 16:30 Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
- 1 Imparati 16:31 Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidoniţilor, şi a slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui.
- 1 Imparati 16:32 A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal, pe care l-a zidit la Samaria,
- 1 Imparati 16:33 şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
- 1 Imparati 16:34 Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul, i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.