- Amaţia împăratul lui Iuda
- 2 Imparati 14:1 În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
- 2 Imparati 14:2 Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
- 2 Imparati 14:3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David, ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas.
- 2 Imparati 14:4 Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
- 2 Imparati 14:5 Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său, împăratul.
- 2 Imparati 14:6 Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii şi să nu se omoare copiii pentru părinţi, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
- 2 Imparati 14:7 A bătut zece mii de edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.
- 2 Imparati 14:8 Atunci, Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: „Vino să ne vedem faţa!”
- 2 Imparati 14:9 Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: ‘Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!’ Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
- 2 Imparati 14:10 Ai bătut pe edomiţi şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta şi stai acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?”
- 2 Imparati 14:11 Dar Amaţia nu l-a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit şi şi-au văzut faţa el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
- 2 Imparati 14:12 Iuda a fost bătut de Israel şi a fugit fiecare în cortul său.
- 2 Imparati 14:13 Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim până la Poarta Unghiului.
- 2 Imparati 14:14 A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici şi s-a întors în Samaria.
- 2 Imparati 14:15 Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- 2 Imparati 14:16 Ioas a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria, cu împăraţii lui Israel. Şi în locul lui a domnit fiul său Ieroboam.
- 2 Imparati 14:17 Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
- 2 Imparati 14:18 Celelalte fapte ale lui Amaţia nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
- 2 Imparati 14:19 Împotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorât.
- 2 Imparati 14:20 L-au dus pe cai şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.
- 2 Imparati 14:21 Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia.
- 2 Imparati 14:22 Azaria a zidit iarăşi Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
- Ieroboam al doilea
- 2 Imparati 14:23 În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.
- 2 Imparati 14:24 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
- 2 Imparati 14:25 A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului până la marea câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israel prin robul Său Iona, prorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
- 2 Imparati 14:26 Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strâmtorarea în care se aflau şi robii, şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
- 2 Imparati 14:27 Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
- 2 Imparati 14:28 Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război şi cum a adus iarăşi sub stăpânirea lui Israel Damascul şi Hamatul, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
- 2 Imparati 14:29 Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.