- Ezechiel 28:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 28:2 „Fiul omului, spune voievodului Tirului: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: ‹Eu sunt Dumnezeu şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, în mijlocul mărilor›, măcar că nu eşti decât om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu.
- Ezechiel 28:3 Iată că eşti mai înţelept decât Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine;
- Ezechiel 28:4 prin înţelepciunea şi priceperea ta ţi-ai făcut avere şi ţi-ai grămădit aur şi argint în vistieriile tale;
- Ezechiel 28:5 prin marea ta înţelepciune şi prin negoţul tău ţi-ai mărit bogăţiile şi, prin bogăţiile tale, inima ţi s-a îngâmfat foarte mult.»
- Ezechiel 28:6 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu,
- Ezechiel 28:7 iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare şi-ţi vor pângări frumuseţea.
- Ezechiel 28:8 Te vor arunca în groapă şi vei muri ca cei ce cad străpunşi de lovituri în mijlocul mărilor.
- Ezechiel 28:9 Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: ‹Sunt Dumnezeu›, măcar că eşti om, şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?
- Ezechiel 28:10 Vei muri de moartea celor netăiaţi împrejur, de mâna străinilor! Căci Eu am vorbit», zice Domnul Dumnezeu.’”
- Ezechiel 28:11 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 28:12 „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.
- Ezechiel 28:13 Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
- Ezechiel 28:14 Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.
- Ezechiel 28:15 Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.
- Ezechiel 28:16 Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare.
- Ezechiel 28:17 Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.
- Ezechiel 28:18 Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.
- Ezechiel 28:19 Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!»’”
- Ezechiel 28:20 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 28:21 „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Sidon şi proroceşte împotriva lui!
- Ezechiel 28:22 Spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată că am necaz pe tine, Sidonule, şi voi fi proslăvit în mijlocul tău, ca să se ştie că Eu sunt Domnul când Îmi voi împlini judecăţile împotriva lui şi când Îmi voi arăta sfinţenia în mijlocul lui.
- Ezechiel 28:23 Voi trimite ciuma în el, voi face să curgă sângele pe uliţele lui; vor cădea morţii în mijlocul lui, ucişi de sabia care va veni din toate părţile să-i lovească, şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.
- Ezechiel 28:24 Atunci, el nu va mai fi pentru casa lui Israel un spin care înţeapă, un mărăcine aducător de dureri printre toţi cei ce-l înconjoară şi-l dispreţuiesc. Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul Dumnezeu.»’
- Ezechiel 28:25 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Când voi strânge iarăşi casa lui Israel din mijlocul popoarelor la care este risipită, Îmi voi arăta în ea sfinţenia înaintea neamurilor şi vor locui în ţara lor pe care am dat-o robului meu Iacov.
- Ezechiel 28:26 Vor locui liniştiţi în ea, vor zidi case şi vor sădi vii; da, vor locui liniştiţi în ea când Îmi voi împlini judecăţile împotriva tuturor celor ce-i înconjoară şi-i dispreţuiesc. Şi vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.’”