- Apocalipsa 3:7 Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: ‘Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide:
- Apocalipsa 3:8 «Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
- Apocalipsa 3:9 Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să ştie că te-am iubit.
- Apocalipsa 3:10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă , ca să încerce pe locuitorii pământului .
- Apocalipsa 3:11 Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa .
- Apocalipsa 3:12 Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim , care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.»’
- Apocalipsa 3:13 Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
- Apocalipsa 3:14 Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:
- Apocalipsa 3:15 «Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
- Apocalipsa 3:16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
- Apocalipsa 3:17 Pentru că zici: ‹Sunt bogat , m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic›, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
- Apocalipsa 3:18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
- Apocalipsa 3:19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!
- Apocalipsa 3:20 Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.
- Apocalipsa 3:21 Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.»’
- Apocalipsa 3:22 Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”