- Porunci privitoare la jertfa de mulţumire
- Leviticul 19:5 Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.
- Leviticul 19:6 Jertfa să fie mâncată în ziua când o veţi jertfi sau a doua zi; ce va mai rămâne până a treia zi să se ardă în foc.
- Leviticul 19:7 Dacă va mânca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urât: jertfa nu va fi primită.
- Leviticul 19:8 Cine va mânca din ea îşi va purta vina păcatului său, căci necinsteşte ce a fost închinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.
- Leviticul 19:9 Când vei secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor.
- Leviticul 19:10 Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele care vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
- Leviticul 19:11 Să nu furaţi şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.
- Leviticul 19:12 Să nu juraţi strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.
- Leviticul 19:13 Să nu asupreşti pe aproapele tău şi să nu storci nimic de la el prin silă.Să nu opreşti până a doua zi plata celui tocmit cu ziua.
- Leviticul 19:14 Să nu vorbeşti de rău pe un surd şi să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
- Leviticul 19:15 Să nu faci nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.
- Leviticul 19:16 Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul.
- Leviticul 19:17 Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.
- Leviticul 19:18 Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.