- Moştenirea vieţii veşnice
- Marcu 10:28 Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.”
- Marcu 10:29 Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie
- Marcu 10:30 şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.
- Marcu 10:31 Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
- Isus vesteşte moartea şi învierea Sa
- Marcu 10:32 Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim, şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple.
- Marcu 10:33 „Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor,
- Marcu 10:34 care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar, după trei zile, va învia.”
- Cererea fiilor lui Zebedei
- Marcu 10:35 Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.”
- Marcu 10:36 El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?”
- Marcu 10:37 „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stânga Ta când vei fi îmbrăcat în slava Ta.”
- Marcu 10:38 Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”
- Marcu 10:39 „Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi,
- Marcu 10:40 dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită.”
- Marcu 10:41 Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan.
- Marcu 10:42 Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire.
- Marcu 10:43 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru
- Marcu 10:44 şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
- Marcu 10:45 Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”