- 1 Corinteni 14:26 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.
- 1 Corinteni 14:27 Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească.
- 1 Corinteni 14:28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.
- 1 Corinteni 14:29 Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.
- 1 Corinteni 14:30 Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.
- 1 Corinteni 14:31 Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.
- 1 Corinteni 14:32 Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor,
- 1 Corinteni 14:33 căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.
- 1 Corinteni 14:34 Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.
- 1 Corinteni 14:35 Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.
- 1 Corinteni 14:36 Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?
- 1 Corinteni 14:37 Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.
- 1 Corinteni 14:38 Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!