- 2 Samuel 15:2 Se scula dis-de-dimineaţă şi stătea la marginea drumului, la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: „Din ce cetate eşti?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminţie a lui Israel”,
- 2 Samuel 15:3 Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă, dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.”
- 2 Samuel 15:4 Absalom zicea: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.”
- 2 Samuel 15:5 Şi, când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca şi-l săruta.
- 2 Samuel 15:6 Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel.
- 2 Samuel 15:7 După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am făcut-o Domnului.
- 2 Samuel 15:7 Sau: patru.
- 2 Samuel 15:8 Căci robul tău a făcut o juruinţă, când locuiam la Gheşur, în Siria, şi am zis: Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.”