- Adunarea lui Israel. Sfaturile lui Iosua
- Iosua 23:1 De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă.
- Iosua 23:2 Atunci, Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.
- Iosua 23:3 Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.
- Iosua 23:4 Vedeţi, v-am dat ca moştenire prin sorţi, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.
- Iosua 23:5 Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul Dumnezeul vostru.
- Iosua 23:6 Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.
- Iosua 23:7 Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor.
- Iosua 23:8 Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.