- 1 Imparati 13:26 Când a auzit lucrul acesta, prorocul care întorsese de pe drum pe omul lui Dumnezeu a zis: „Este omul lui Dumnezeu care n-a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâşiat şi l-a omorât după cuvântul pe care i-l spusese Domnul.”
- 1 Imparati 13:27 Apoi, îndreptându-se către fiii săi, a zis: „Puneţi-mi şaua pe măgar.” Au pus şaua pe măgar
- 1 Imparati 13:28 şi el a plecat. A găsit trupul întins în drum şi măgarul şi leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul şi nu sfâşiase pe măgar.
- 1 Imparati 13:29 Prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar şi l-a adus înapoi; şi bătrânul proroc s-a întors în cetate să-l jelească şi să-l îngroape.
- 1 Imparati 13:30 I-a pus trupul în mormânt şi l-a jelit zicând: „Vai, frate!”