- Răspunsul lui Iov
- Iov 23:1 Iov a luat cuvântul şi a zis:
- Iov 23:2 „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăduşe suspinele.
- Iov 23:3 O, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
- Iov 23:4 mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi!
- Iov 23:5 Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
- Iov 23:6 Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreşit.
- Iov 23:7 Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
- Iov 23:8 Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
- Iov 23:9 dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
- Iov 23:10 Dar El ştie ce cale am urmat şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
- Iov 23:11 Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.
- Iov 23:12 N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
- Iov 23:13 Dar hotărârea Lui este luată. Cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
- Iov 23:14 El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.
- Iov 23:15 De aceea tremur înaintea Lui şi, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
- Iov 23:16 Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
- Iov 23:17 Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.