- David la Mahanaim
- 2 Samuel 17:24 David ajunsese la Mahanaim când a trecut Absalom Iordanul, însoţit de toţi bărbaţii lui Israel.
- 2 Samuel 17:25 Absalom a pus pe Amasa în fruntea oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, Israelitul, care intrase la Abigal, fata lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab.
- 2 Samuel 17:26 Israel şi Absalom au tăbărât în ţara Galaadului.
- 2 Samuel 17:27 Când a ajuns David la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, şi Barzilai, Galaaditul, din Roghelim,
- 2 Samuel 17:28 au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături,
- 2 Samuel 17:29 miere, unt, oi şi brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David şi poporului care era cu el, ca să mănânce, căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală şi de sete, în pustie.”