- Ezechia împăratul lui Iuda
- 2 Cronici 29:1 Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
- 2 Cronici 29:2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
- 2 Cronici 29:3 În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a dres.
- 2 Cronici 29:4 A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit,
- 2 Cronici 29:5 şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat.
- 2 Cronici 29:6 Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile de la cortul Domnului şi i-au întors spatele.
- 2 Cronici 29:7 Au închis chiar uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi-de-tot în Sfântul Locaş.
- 2 Cronici 29:8 De aceea, mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.
- 2 Cronici 29:9 Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sunt în robie.
- 2 Cronici 29:10 Am de gând dar să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.
- 2 Cronici 29:11 Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători, căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui şi să-I aduceţi tămâie.”