- Amaţia împăratul lui Iuda
- 2 Cronici 25:1 Amaţia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
- 2 Cronici 25:2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.
- 2 Cronici 25:3 Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe împăratul, tatăl său.
- 2 Cronici 25:4 Dar n-a omorât pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în lege, în cartea lui Moise, unde Domnul dă porunca aceasta: „Să nu se omoare părinţii pentru copii şi să nu se omoare copiii pentru părinţi, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
- 2 Cronici 25:5 Amaţia a strâns pe oamenii din Iuda şi i-a pus după casele părinteşti, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute, pentru tot Iuda şi Beniamin. Le-a făcut numărătoarea de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, în stare să poarte armele, mânuind suliţa şi scutul.
- 2 Cronici 25:6 A mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji, cu o sută de talanţi de argint.
- 2 Cronici 25:7 Un om al lui Dumnezeu a venit la el şi a zis: „Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toţi aceşti fii ai lui Efraim.
- 2 Cronici 25:8 Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.”
- 2 Cronici 25:9 Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.”