- Osea 6:1 Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
- Osea 6:2 El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula şi vom trăi înaintea Lui.
- Osea 6:3 Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!
- Osea 6:4 „Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă şi ca roua care trece curând.
- Osea 6:5 De aceea îi voi biciui prin proroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele şi judecăţile Mele vor străluci ca lumina!
- Osea 6:6 Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot!
- Osea 6:7 Dar ei au călcat legământul ca oricare om de rând şi nu Mi-au fost credincioşi atunci.