- Moise pe muntele Sinai
- Exodul 24:1 Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ.
- Exodul 24:2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.”
- Exodul 24:3 Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”
- Exodul 24:4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
- Exodul 24:5 A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire.
- Exodul 24:6 Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
- Exodul 24:7 A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”
- Exodul 24:8 Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
fratele Lazar este unul din cei mai buni predicatori....Domnul imi vorbeste prin EL.