- Jertfele pentru vină
- Leviticul 5:14 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Leviticul 5:15 „Când cineva va face o nelegiuire şi va păcătui fără voie faţă de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după preţuirea ta, în sicli de argint, după siclul Sfântului Locaş.
- Leviticul 5:16 Să mai adauge a cincea parte la preţul lucrului cu care a înşelat Sfântul Locaş şi să-l încredinţeze preotului. Şi preotul să facă ispăşire pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, şi i se va ierta.
- Leviticul 5:17 Când va păcătui cineva făcând, fără să ştie, împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute şi se va face vinovat, purtându-şi astfel vina,
- Leviticul 5:18 să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie, şi i se va ierta.
- Leviticul 5:19 Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul.”