- Iosia împăratul lui Iuda
- 2 Imparati 22:1 Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat.
- 2 Imparati 22:2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.
- 2 Imparati 22:3 În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
- 2 Imparati 22:4 „Suie-te la marele preot Hilchia şi spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
- 2 Imparati 22:5 Să se dea argintul acesta în mâinile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
- 2 Imparati 22:6 anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei.
- 2 Imparati 22:7 Dar să nu li se ceară socoteală de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”
- Cartea legii găsită
- 2 Imparati 22:8 Atunci, marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
- 2 Imparati 22:9 Apoi, logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului şi a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în casă şi l-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
- 2 Imparati 22:10 Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
- 2 Imparati 22:11 Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfâşiat hainele.
- 2 Imparati 22:12 Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:
- 2 Imparati 22:13 „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit, căci mare este mânia Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.”
Fii binecuvantat de Domnul care a facut cerurile si pamantul!!!