- Noe intră în corabie
- Geneza 7:1 Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
- Geneza 7:2 Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască,
- Geneza 7:3 şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.
- Geneza 7:4 Căci, după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
- Geneza 7:5 Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
- Geneza 7:6 Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ.
- Geneza 7:7 Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
- Geneza 7:8 Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ,
- Geneza 7:9 au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.