- Efeseni 6:1 Copii, ascultaţi* în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
- * Prov 23:22; Col 3:20;
- Efeseni 6:2 „Să cinsteşti* pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –
- * Exod 20:12; Deut 5:16; Deut 27:16; Ier 35:18; Ezec 22:7; Mal 1:6; Mat 15:4; Marc 7:10;
- Efeseni 6:3 „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”
- Efeseni 6:4 Şi voi, părinţilor*, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i** în mustrarea şi învăţătura Domnului.
- * Col 3:21; ** Gen 18:19; Deut 4:9; Deut 6:7; Deut 6:20; Deut 11:19; Ps 78:4; Prov 19:18; Prov 22:6; Prov 29:17;
- Efeseni 6:5 Robilor*, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu** frică şi cutremur, în† curăţie de inimă, ca de Hristos.
- * Col 3:22; 1 Tim 6:1; Tit 2:9; 1 Pet 2:18; ** 2 Cor 7:15; Fil 2:12; † 1 Cron 29:17; Col 3:22;
- Efeseni 6:6 Slujiţi-le nu* numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.
- * Col 3:22; Col 3:23;
- Efeseni 6:7 Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,
- Efeseni 6:8 căci ştiţi* că fiecare, fie** rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.
- * Rom 2:6; 2 Cor 5:10; Col 3:24; ** Gal 3:28; Col 3:11;
- Efeseni 6:9 Şi voi, stăpânilor*, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări**, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al† vostru este în cer şi†† că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.
- * Col 4:1; ** Lev 25:43; † Ioan 13:13; 1 Cor 7:22; †† Rom 2:11; Col 3:25;
- Efeseni 6:10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în* puterea tăriei Lui.
- * Efes 1:19; Efes 3:16; Col 1:11;
- Efeseni 6:11 Îmbrăcaţi-vă* cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
- * Rom 13:12; 2 Cor 6:7; Efes 6:13; 1 Tes 5:8;
- Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii* şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor**, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor† întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
- * Mat 16:17; 1 Cor 15:50; ** Rom 8:38; Efes 1:21; Col 2:15; † Luca 22:53; Ioan 12:31; Ioan 14:30; Efes 2:2; Col 1:13;
- Efeseni 6:13 De aceea*, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în** ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.
- * 2 Cor 10:4; Efes 6:11; ** Efes 5:16;
- Efeseni 6:14 Staţi gata dar, având mijlocul încins* cu adevărul, îmbrăcaţi** cu platoşa neprihănirii,
- * Isa 11:5; Luca 12:35; 1 Pet 1:13; ** Isa 59:17; 2 Cor 6:7; 1 Tes 5:8;
- Efeseni 6:15 având picioarele încălţate* cu râvna Evangheliei păcii.
- * Isa 52:7; Rom 10:15;
- Efeseni 6:16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul* credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
- * 1 Ioan 5:4;
- Efeseni 6:17 Luaţi* şi coiful mântuirii şi sabia** Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
- * Isa 59:17; 1 Tes 5:8; ** Evr 4:12; Apoc 1:16; Apoc 2:16; Apoc 19:15;
- Efeseni 6:18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni* şi cereri. Vegheaţi** la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune† pentru toţi sfinţii
- * Luca 18:1; Rom 12:12; Col 4:2; 1 Tes 5:17; ** Mat 26:41; Marc 13:33; † Efes 1:16; Fil 1:4; 1 Tim 2:1;
- Efeseni 6:19 şi pentru* mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu** îndrăzneală taina Evangheliei,
- * Fapte 4:29; Col 4:3; 2 Tes 3:1; ** 2 Cor 3:12;
- Efeseni 6:20 al cărei sol în* lanţuri sunt**; pentru ca, zic, să vorbesc cu† îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.
- * 2 Cor 5:20; ** Fapte 26:29; Fapte 28:20; Efes 3:1; Fil 1:7; Fil 1:13; Fil 1:14; 2 Tim 1:16; 2 Tim 2:9; Filim 1:10; † Fapte 28:31; Fil 1:20; 1 Tes 2:2;
- Efeseni 6:21 Acum, ca* să ştiţi şi voi despre mine, Tihic**, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul.
- * Col 4:7; ** Fapte 20:4; 2 Tim 4:12; Tit 3:12;
- Efeseni 6:22 Vi l-am* trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă îmbărbăteze inimile.
- * Col 4:8;
- Efeseni 6:23 Pace* fraţilor şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos!
- * 1 Pet 5:14;
- Efeseni 6:24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos* în curăţie. Amin.
- * Tit 2:7;